DI Gee-Sung Choi Vicepreşedinte şi Director executiv Samsung Electronics Co.,Ltd.

Am deosebita onoare şi plăcere să mă adresez dvs. în acest spaţiu online.

Doresc să profit de această oportunitate pentru a reafirma dedicarea companiei Samsung Electronics pentru principiile sale de bază – furnizarea de noi valori clienţilor şi acţionarilor noştri şi realizarea unui viitor mai bogat şi mai vibrant pentru comunităţile din întreaga lume. Dedicarea companiei Samsung rămâne neclintită, chiar şi în faţa condiţiilor de lucru tumultuoase de astăzi. În prezent, Samsung face investiţii îndrăzneţe în dezvoltarea tehnologică şi în produse şi servicii inovatoare pentru a face ca acest viitor să devină treptat, realitate.

După prezentarea Vision 2020 de anul trecut, ne-am întărit competitivitatea globală care ne-a permis să afişăm cele mai mari vânzări şi profituri şi să devenim un lider indiscutabil pe piaţa electronicelor. Ascensiunea constantă a valorii mărcii noastre ne-a adus la acelaşi nivel cu cele mai importante companii din toată lumea.

Această realizare remarcabilă nu ar fi fost posibilă fără interesul şi sprijinul dvs. puternic şi, pentru aceasta, doresc să vă mulţumesc călduros în numele fiecărui angajat al companiei Samsung. Aşteptăm cu nerăbdare încă mulţi ani în care să facem tot posibilul să vă servim ca şi clienţi, ca acţionari şi ca mandatari.

De asemenea, 2009 a fost special pentru Samsung şi pentru că a reprezentat cea de-a 40-a aniversare a fundării companiei, precum şi lansarea unei noi viziuni: „Inspire the World, Create the Future” (Inspiră lumea, creează viitorul). Cu această nouă viziune, Samsung estimează un venit de 400 de miliarde de USD în 2020. Toţi angajaţii Samsung lucrează din greu pentru atingerea acestui obiectiv.

Samsung este dedicată să îşi menţină statutul de companie respectată pe plan global şi de membru corporativ de încredere – o companie care aduce noi valori prin inovaţii continue şi care îşi aduce la îndeplinire responsabilităţile faţă de comunitatea şi de mandatarii care au contribuit la succesul său.

Sper că putem conta pe sprijin şi încurajare continue în viitor.

Vă mulţumesc.


Rapoarte anuale - Descărcaţi Raportul anual Samsung.
Descărcaţi rapoartele de durabilitate Samsung, pentru o privire de ansamblu asupra eforturilor noastre în ceea ce priveşte responsabilitatea noastră socială pretutindeni.