Săriţi la conţinut

Săriţi la pagina de Ajutor


Galaxy S5 Popup Layer
Close this window
My Life powered by Samsung Galaxy S5
Vizualizaţi mai multe
Open Galaxy S5 Key Visual

Noutăţi locale



Samsung lansează o nouă mașină de spălat vase, ce îmbină performanța și eficiența energetică

on Dec 20, 2012

Modelul Samsung DW – FN320W/XEH a fost special proiectat pentru a optimiza consumul de apă în timpul spălării

Samsung lansează o nouă mașină de spălat vase, ce îmbină performanța și eficiența energetică

Bucureşti – 20 decembrie 2012 – Samsung Electronics România lansează pe piața locală mașina de spălat vase DW – FN320W/XEH (albă) / DW – FN320T/XEH (inox), ce îmbină design-ul modern cu tehnologia de top. Modelul, ce are o capacitate de 12 seturi, a fost special conceput pentru a consuma o cantitate minimă de apă pe durata unui ciclu de spălare, oferind în același timp o curățare optimă a vaselor.

Samsung DW – FN320W/XEH folosește doar 12 L de apă pe durata unui ciclu de spălare, cu 5 litri mai puțin decât alte modele din aceeași categorie; mașina de spălat vase de la Samsung poate economisi, astfel, pe durata unui întreg an până la 1.400 L de apă. Alți factori care contribuie la eficiența energetică a modelului sunt ciclul de spălare Auto și senzorul de turbiditate, ce detectează particulele de mâncare din apă și oprește automat procesul de limpezire atunci când apa este curată. Aceste tehnologii contribuie și la un nivel de zgomot redus, de 48 dBA.

Astfel, mașina de spălat Samsung se încadrează în clasa energetică A + și în clasa A pentru performanța în curățare și eficiența în uscare. Sistemul de spălare cu 3 duze individuale, dispuse pe mai multe niveluri în interiorul cuvei, asigură o curățare optimă a vaselor, care sunt spălate pe întreaga loc suprafață. În plus, modelul este dotat cu 7 programe de spălare, precum și cu funcția Child Lock, ceea ce o face ideală pentru familiile cu copii de vârste mici.

Mașina de spălat vase Samsung DW – FN320W/XEH are de un design minimalist, pus în valoare de un panou de control cu LED dispus în partea frontală a aparatului. Deși are o capacitate mare, de 12 seturi, modelul este deosebit de compact, având o adâncime de 60 cm și o greutate de 53 kg.

Noua mașină de spălat vase de la Samsung este disponibilă în România la un preț de 1.799 lei pentru versiunea pe alb şi 1.999 lei pentru modelul din inox.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics Co., Ltd este lider global în industria semiconductorilor, a telecomunicaţiilor, a dispozitivelor media digitale şi a tehnologiilor de convergenţă digitală, cu vânzări consolidate de 143,1 miliarde USD în anul 2011. Având aproximativ 227.000 de angajaţi în 203 de birouri din 75 de ţări, compania operează două organizații separate, pentru a coordona nouă divizii independente de afaceri: Digital Media & Communications, compusă din Visual Display, Mobile Communications, Telecommunication Systems, Digital Appliances, IT Solutions și Digital Imaging; și Device Solutions, alcătuită din Memory, System LSI și LED. Vizitaţi www.samsung.com pentru mai multe informaţii.