Școala Dacobots
Copilul participă activ în procesul de învăţare prin intermediul acestei platforme, astfel se poate concentra mai ușor în descoperirea noilor informaţii. Evaluarea permanentă pe câte un subiect specific, prin mai multe exerciţii, îi ajută pe copii să-și consolideze fără efort cunoștinţele într-o manieră atractivă.
Pentru fiecare arie, un profesor virtual în personajul unui robot va fi ghid pe tot parcursul exerciţiilor interactive. Copiii descoperă tainele Matematicii, Istoriei, Știintei și Sănătăţii în noua lume futuristă Dacobots. Alături de roboţii educaţionali Zalmox, HENA, G4 și Derzelis, copiii vor învăţa cu siguranţă, dar mai mult, se vor distra făcând-o. Școala viitorului își începe activitatea!
Prima temă și cea mai ușoară: îți creezi un cont și introduci codul afișat în aplicația EduPedia de pe Smart TV.
Civilizaţii ale trecutului – istoria a cinci popoare
conţinut oferit de
Hai să călătorim în trecut! Copiii sunt invitaţi să intre în mașina timpului pentru a descoperi istoria și obiceiurile unor vechi civilizaţii, de la înfiinţarea lor până la bătăliile care le-au marcat finalul. Ghidul celor mici va fi H.E.N.A., iar printre numeroasele destinaţii se află Insula Texcoco, Colina Palatină, Persepolis, Atena și Sarmizegetusa.
Descoperă civilizatiile pe www.dacobots.com
Aritmetică – jocul intergalactic al numerelor
conţinut oferit de
Înmulţirea și împărţirea devin o joacă atunci când cei mici le exersează în spaţiu alături de robotul G4. În plus, elevii pot descoperi și folosi comutativitatea, asociativitatea și distributivitatea indiferent de galaxia în care se află, parcurgând această secţiune.
Descoperă tainele cifrelor pe www.dacobots.com
Alimentaţie sănătoasă – aliază-te cu substanţele nutritive!
conţinut oferit de
Deși planeta de pe care provine este îndepărtată, roboţica extraterestră Derzelis a înţeles foarte bine cum funcţionează organismul uman și ce fel de combustibil îl menţine în cea mai bună formă. Cunoștinţele ei despre calorii și despre cele cinci grupe alimentare se află acum la dispoziţia celor mici în această secţiune.
Descoperă alimentaţia sănătoasă pe www.dacobots.com
Obiceiuri nocive – ferește-te de inamicii sănătăţii!
conţinut oferit de
Roboţica Derzelis a pregătit patru activităţi educative în cadrul cărora le explică școlarilor ce este stresul, cum îi afectează pe oameni și cum poate fi ocolit de către cei isteţi. Prietenoasei roboţici îi plac copiii sănătoși, și de aceea ea îi mai învaţă și cum să evite excesele când vine vorba de sare, zahăr și grăsimi, dar mai ales de ce este indicat să facă asta.
Descoperă capcanele obiceiurilor nocive pe www.dacobots.com
Puterea creierului – sporește-ţi inteligenţa!
conţinut oferit de
Copiii pot învăţa cum funcţionează creierul uman, cum se formează amintirile și unde sunt ele înregistrate. De asemenea, seria conţine cinci trucuri simple prin care orice listă sau set de informaţii poate fi memorat și apoi redat fidel, cu cea mai mare ușurinţă!
Descoperă cum să-ţi îmbunătăţești performanţele mentale pe www.dacobots.com
Introducere în genetică – află secretul vieţii!
conţinut oferit de
Prin această serie, celor mici le este dezvăluit motivul pentru care copiii seamănă cu părinţii lor, iar fiecare animal dă naștere unor animale de același fel. De asemenea, școlarii vor afla care este cheia evoluţiei unei specii și de ce se produc schimbări în organismele vii odată cu trecerea timpului.
Descoperă ADN-ul si ARN-ul pe www.dacobots.com
Părţi de vorbire – explorează tărâmul cuvintelor!
conţinut oferit de
Principalele părţi de vorbire, verbele și substantivele, există și în spaţiu! Cei mici sunt invitaţi pe nava spaţială ca să exerseze timpurile verbale în timp ce străbat centura de asteroizi. La destinaţie îi așteaptă o petrecere cu multe brioșe și cu substantive!
Descoperă părţile de vorbire pe www.dacobots.com