Angajamentul nostru,

În cadrul Samsung Electronics, prioritatea noastră numărul unu este protejarea informațiilor tale personale.

Fiind pe deplin conștienți de faptul că informațiile tale personale îți aparțin, facem tot posibilul să stocăm în siguranță și să procesăm cu atenție informațiile pe care le împarți cu noi.

Punem cel mai mare preț pe încrederea ta. Astfel, colectăm o cantitate mică de informații doar cu acordul tău și le folosim doar pentru scopurile intenționate. Nu oferim informații unor părți terțe fără a te informa.

În cadrul Samsung Electronics depunem toate eforturile pentru a-ți asigura protecția datelor, inclusiv securitatea datelor tehnice și procedurile de management intern precum și măsurile de protejare a datelor fizice. Mai specific, am dezvoltat o tehnologie puternică de criptare bazată pe Samsung Knox. Am aplicat Samsung Knox în toate sistemele și produsele noastre astfel diferențiindu-ne de ceilalți.

Ne străduim să vă îmbunătățim viețile prin oferirea unor experiențe digitale fascinante și inspiratoare. Pentru a face acest lucru, încrederea ta este extrem de importantă și astfel, vom depune toate eforturile pentru a proteja informațiile tale personale.


Mulțumim pentru interesul și susținerea ta continue. 

 

ASPECTE IMPORTANTE ALE POLITICII DE CONFIDENŢIALITATE GLOBALE SAMSUNG

  • Sferă de aplicare

    Această Politică de confidenţialitate se aplică tuturor dispozitivelor, site-urilor web şi aplicaţiilor online Samsung care fac referire sau trimitere la Politica de confidenţialitate (denumite colectiv „Servicii”). Politica de confidenţialitate se aplică indiferent dacă utilizaţi un computer, un telefon mobil, o tabletă, un televizor sau un alt dispozitiv pentru accesarea Serviciilor.


    Aflaţi mai multe

  • Informaţii pe care le colectăm

    Colectăm diferite tipuri de informaţii în legătură cu Serviciile, inclusiv:


      • informaţii pe care ni le furnizaţi în mod direct;

      • informaţii pe care le colectăm în legătură cu utilizarea Serviciilor; şi

      • informaţii pe care le obţinem din surse terţă parte.

      De asemenea, vă putem solicita consimţământul pentru a colecta informaţii care nu sunt descrise în Politica de confidenţialitate.


      Aflaţi mai multe

  • Utilizarea şi dezvăluirea informaţiilor

    Printre altele, utilizăm informaţiile pe care le colectăm despre dvs. în următoarele scopuri:



    • pentru a vă oferi Serviciile solicitate;

    • pentru a înţelege modul în care utilizaţi Serviciile, astfel încât să vă putem îmbunătăţi experienţa;

    • pentru a furniza conţinut şi publicitate personalizate; şi

    în alte scopuri, având consimţământul dvs.



    Este posibil să dezvăluim informaţiile dvs. cu:



    • companii afiliate – companii din grupul Samsung;

    • parteneri de afaceri – companii de încredere care pot furniza informaţii despre produsele şi serviciile care ar putea fi de interes pentru dvs.;

    • furnizori de servicii – companii care oferă servicii pentru sau în numele Samsung;

    • autoritati – atunci când ni se solicită acest lucru sau pentru protejarea intereselor Samsung şi a utilizatorilor săi.

    Aflaţi mai multe

  • Informaţii suplimentare despre anumite produse şi servicii


    • Samsung Mobile

    • Smart TV

    • Atunci când este cazul se vor oferi, de asemenea, notificări imediate (just-in-time) înainte de colectarea anumitor date
  • Informaţii de contact

    E-mail: prin intermediul secţiunii „Contactaţi-ne” de la adresa
    http://help.content.samsung.com.

    Samsung Electronics Co., Ltd.


    129 Samsung-Ro, Maetan-3dong, Yeongtong-gu, Suwon-si, Gyeonggi-do, Korea


    Pentru utilizatorii din Europa: Samsung Electronics (UK) Limited, Samsung House, 1000 Hillswood Drive, Chertsey, Surrey KT16 0PS (operator de date)


    Pentru întrebări legate de serviciile online cu plată, Samsung Electronics GmbH, Samsung House, Am Kronberger Hang 6, 65824 Schwalbach/Ts., Deutschland (operator de date pentru plăţi legate de informaţie)



POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE GLOBALĂ SAMSUNG

 

Data intrării în vigoare: 01.02.2017

Samsung Electronics Co. Ltd., Samsung Electronics Samsung Electronics (UK) Limited (Operator de date cu caracter personal pentru UE) şi companiile noastre afiliate  („Samsung”, „noi”, „al nostru”) ştiu cât de importantă este confidenţialitatea datelor clienţiilor noştri şi luăm toate măsurile să comunicăm cât mai clar modul în care colectăm, utilizăm, dezvăluim, transferăm şi stocăm datele dvs. Prezenta Politică de confidenţialitate explică practicile noastre privind confidenţialitatea. Prezenta Politică de confidenţialitate se aplică tuturor dispozitivelor, site-urilor web sau aplicaţiilor online Samsung care se referă la sau conţin linkuri către Politica de confidenţialitate (denumite colectiv „Serviciile” noastre). Aici este inclusă şi asistenţa pentru clienţi legată de aceste dispozitive, site-uri web sau aplicaţii online.  

Cu toate că prezenta Politică de confidenţialitate se aplică tuturor Serviciilor noastre, suplimentar am prevăzut anumite dispoziții specifice privind confidenţialitatea, care conţin informaţii suplimentare despre practicile noastre în legătură cu anumite Servicii. Aceste prevederi suplimentare se aplică modului în care utilizaţi respectivele Servicii.

Rețineți că Politica de confidențialitate se poate aplica, de asemenea, indiferent dacă utilizaţi un computer, un telefon mobil, o tabletă sau un televizor ori alt dispozitiv pentru a accesa Serviciile noastre. Este important să citiţi cu atenţie Politica de confidenţialitate, deoarece, de fiecare dată când utilizaţi Serviciile noastre, acceptaţi practicile pe care le-am descris în Politica de confidenţialitate şi dispozițiile suplimentare la aceasta.

De asemenea, este important să verificaţi frecvent actualizările Politicii de confidenţialitate. Dacă actualizăm Politica de confidenţialitate, vă vom informa cu privire la schimbările pe care le considerăm esenţiale, introducând o notificare despre Serviciile corespunzătoare. Accesând sau utilizând Serviciile noastre după notificarea modificărilor, acceptaţi noile practici prevăzute în actualizare. Cea mai recentă versiune a Politicii de confidenţialitate va fi întotdeauna disponibilă aici https://account.samsung.com/membership/pp. Puteţi verifica „data intrării în vigoare” postată în partea superioară pentru a afla când a avut loc ultima actualizare a Politicii de confidenţialitate."


CARE SUNT INFORMAŢIILE PE CARE LE COLECTĂM?

Informaţii pe care le furnizaţi direct

Unele Servicii vă permit să ne furnizaţi informaţii direct. De exemplu:

• unele dintre Serviciile noastre permit utilizatorilor să creeze conturi sau profiluri. În legătură cu aceste Servicii, este posibil să vă solicităm furnizarea anumitor informaţii despre dvs., pentru configurarea contului sau a profilului. De exemplu, atunci când creaţi un cont Samsung, puteţi trimite anumite informaţii despre dvs., precum numele şi adresa de e-mail.

• dacă veţi comanda un produs sau un serviciu contra cost de la noi, este posibil să vă solicităm numele, informaţiile de contact, adresele de livrare şi de facturare, precum şi informaţii privind cardul de credit, pentru a vă procesa comanda;

• unele dintre Serviciile noastre vă permit să comunicaţi cu alte persoane. Ceea ce comunicaţi se va transmite prin sistemele noastre.

Informaţii despre modul în care utilizaţi Serviciile

În afara informaţiilor pe care le furnizaţi, putem colecta informaţii despre modul în care utilizaţi Serviciile noastre prin intermediu software-ului de pe dispozitiv şi prin alte mijloace. De exemplu, putem colecta:

Informaţii despre dispozitiv, cum ar fi modelul hardware, numărul IMEI şi alţi identificatori unici ai dispozitivului, adresa MAC, adresa IP, versiunile sistemului de operare şi setările dispozitivului pe care îl utilizaţi pentru a accesa Serviciile;

Informaţiile privind conectare, cum ar fi momentul şi durata utilizării Serviciului, termenii de căutare pe care i-aţi introdus prin intermediul Serviciilor şi toate informaţiile stocate în modulele cookie pe care le-am setat pe dispozitivul dvs.;

Informaţii privind localizarea, cum ar fi semnalul GPS al dispozitivului sau informaţii despre punctele de acces Wi-Fi din apropiere şi releele celulare, care pot fi transmise către noi atunci când utilizaţi anumite Servicii;

Informaţii voce, cum ar fi înregistrările vocii dvs. pe care le realizăm (şi pe care pe putem stoca pe serverele noastre) atunci când utilizaţi comenzi vocale pentru a controla un Serviciu; (Reţineţi că, dacă lucrăm cu un furnizor de servicii terţă parte care oferă servicii de transformare a vorbirii în text în numele nostru, este posibil ca acest furnizor să primească şi să stocheze anumite comenzi vocale.)

Alte informaţii despre modul în care utilizaţi Serviciile, cum ar fi aplicaţiile folosite, site-urile web accesate şi modul de interacţiune cu conţinutul oferit prin intermediul unui Serviciu.

 

Informaţii din surse terţă parte

Este posibil să primim informaţii despre dvs. din surse publice şi comercial (în limitele permise de lege), pe care le putem combina cu alte informaţii primite de la sau despre dvs. De asemenea, putem primi informaţii despre dvs. din reţelele de socializare atunci când decideţi să vă conectaţi la acestea.

Alte informaţii pe care le colectăm

Mai putem colecta alte informaţii despre dvs., despre dispozitivul dvs. sau despre modul de utilizare a serviciilor prin metode pe care vi le descriem în momentul colectării sau în alt mod, având consimţământul dvs.

Puteţi decide să nu ne furnizaţi anumite tipuri de informaţii (de exemplu, informaţii pe care le solicităm în timpul înregistrării contului Samsung), dar acest lucru poate afecta posibilitatea dvs. de a utiliza
unele Servicii.


CUM UTILIZĂM INFORMAŢIILE DVS.?

 

Putem utiliza informaţiile pe care le colectăm în următoarele scopuri:


  • pentru a vă înregistra pe dvs. sau dispozitivul dvs. la un Serviciu;

  • pentru a oferi un Serviciu sau o caracteristică solicitată;

  • pentru a oferi conţinut şi servicii personalizate, pe baza activităţilor anterioare în cadrul Serviciilor noastre;

  • pentru publicitate, cum ar fi furnizarea de reclame personalizate, de conţinut sponsorizat şi transmiterea unor comunicări promoţionale.;

  • pentru a evalua şi a analiza piaţa, produsele şi serviciile noastre (inclusiv solicitarea opiniilor dvs. referitoare la produsele şi serviciile noastre şi realizarea sondajelor în rândul clienţilor);

  • pentru a înţelege modul în care sunt utilizate Serviciile noastre, astfel încât să le putem îmbunătăţi şi să dezvoltăm noi produse şi servicii;

  • pentru a vă oferi servicii de întreţinere a dispozitivului;

  • pentru a desfăşura extrageri de premii gratuite, concursuri cu premii sau promoţii, în limitele permise de lege; şi

  • în alte scopuri, având consimţământul dvs.

Este posibil să combinăm informaţiile de la sau despre dvs., inclusiv cele provenind de la Servicii sau dispozitive diferite, în scopuri conforme prezentei Politici de confidenţialitate. De exemplu, este posibil să utilizăm detaliile contului dvs. Samsung pentru toate Serviciile care necesită un cont Samsung. Sau putem să ne întemeiem recomandările noastre privind noi elemente care v-ar plăcea pe baza serviciilor și al conţinutului din dispozitivele pe care le utilizaţi deja. În funcţie de motivul pentru care combinăm datele şi de cerinţele legilor în vigoare, pot fi disponibile anumite setări pentru aceste combinaţii, ca, de exemplu, în meniurile de setări ale dispozitivelor sau ale aplicaţiilor sau prin vizitarea paginilor web corespunzătoare.

 

CUI DEZVĂLUIM INFORMAŢIILE DVS.?

Nu vom dezvălui informaţiile dvs. către terţe părţi, pentru a fi utilizate în propriile scopuri de marketing sau comerciale ale acestora, fără consimţământul dvs. Totuşi, este posibil să dezvăluim informaţiile dvs. către următoarele entităţi:


  • Afiliaţi. Informaţiile dvs. pot fi dezvăluite afiliaţilor Samsung în scopurile descrise de prezenta Politică de confidenţialitate. Termenul „afiliaţi” se referă la companii asociate  cu Samsung Electronics Co., Ltd. prin deţinere sau control comun.  Afiliaţii noştri includ companii care au numele Samsung Electronics. De asemenea, afiliaţii pot include alte companii asociate prin deţinere sau control comun, cum ar fi Samsung SDS.

  • Parteneri de afaceri. De asemenea, putem dezvălui informaţiile dvs. partenerilor de afaceri de încredere, inclusiv operatorilor de reţele wireless. Aceste entităţi pot utiliza informaţiile dvs. pentru a vă oferi serviciile solicitate, a anticipa interesele dvs. şi vă pot furniza materiale promoţionale, publicitate şi alte materiale.

  • Furnizori de servicii. Dezvăluim informaţiile dvs. şi către companii care furnizează servicii pentru sau în numele nostru, cum ar fi companiile care ne ajută pentru facturare sau care trimit e-mailuri în numele nostru. Aceste entităţi au o capacitate limitată de a utiliza informaţiile dvs. în alte scopuri decât cel de a ne furniza servicii.

  • Alte părţi, atunci când este obligatoriu din punct de vedere legal sau este necesar pentru protecţia serviciilor noastre. Pot exista situaţii în care dezvăluim informaţiile dvs. către alte părţi:

  • pentru a ne conforma legii sau drept răspuns la un procedură legală obligatorie (cum ar fi un mandat de percheziţie sau o hotărâre judecătorească);

  • pentru a verifica sau a asigura conformitatea cu politicile care reglementează Serviciile noastre; şi

  • pentru a proteja drepturile, proprietatea sau siguranţa companiei Samsung sau a oricăror afiliaţi, parteneri de afaceri sau clienţi ai acesteia.

  • Altor părţi asociate cu tranzacţiile la nivel corporativ. Este posibil să dezvăluim informaţiile dvs. către o terţă parte în cadrul unei fuziuni sau a unui transfer ori în cazul unui faliment.

  • Altor părţi cu consimţământul sau la instrucţiunile dvs. În afara dezvăluirilor descrise în prezenta Politică de confidenţialitate, este posibil să transmitem informaţii despre dvs. terţilor cărora consimţiţi sau solicitaţi să efectuăm o asemenea dezvăluire.

OPŢIUNILE DVS.

Vă oferim o gamă largă de opţiuni privind modul în care vă utilizăm informaţiile. Puteţi alege dacă doriţi să primiţi comunicări promoţionale de la noi urmând instrucţiunile de dezabonare incluse în prezenta comunicare. În plus, cu o frecvenţă destul de mare, aveţi şi posibilitatea de a opta, prin schimbarea stărilor pentru anumite Servicii, în momentul în care  vă trimitem o notificare imediată sau accesând paginile web corespunzătoare.

CE FACEM PENTRU A VĂ MENŢINE INFORMAŢIILE ÎN SIGURANŢĂ?

Am implementat măsuri rezonabile, fizice şi tehnice, pentru a proteja informaţiile pe care le colectăm în legătură cu Serviciile. Totuşi, reţineţi că, deşi luăm măsuri rezonabile pentru a vă proteja informaţiile, niciun site web, nicio transmisiune pe internet, niciun computer şi nicio conexiune wireless nu sunt complet sigure.

CONSIMŢĂMÂNTUL PENTRU TRANSFERUL DE DATE INTERNAŢIONAL

Prin utilizarea sau participarea la orice Serviciu şi/sau furnizarea informaţiilor dvs., consimţiţi la colectarea, transferul, stocarea şi procesarea informaţiilor dvs. în afara ţării dvs. de reşedinţă (de exemplu, România), în conformitate cu prezenta Politică de confidenţialitate. Reţineţi că legislaţia privind protecţia datelor şi alte legi alte ţărilor către care este posibil să vă transferăm informaţiile pot fi mai puţin cuprinzătoare decât cele din ţara dvs. Datele dvs. personale vor fi transmise catre ţările membre ale Uniunii Europene şi/sau către Republica Coreea.

ACCESAREA INFORMAŢIILOR DVS.

Conform legislatie aplicabile, aveți dreptul de a solicita detalii privind informaţiile pe care le colectăm şi de a corecta inexactităţile cuprinse în acestea. Toate celelalte drepturi legale ale utilizatorilor rămân neafectate. Este posibil să refuzăm procesarea unor solicitări care se repetă în mod nerezonabil, necesită un efort tehnic disproporţionat, pun în pericol confidenţialitatea altor persoane, sunt extrem de nepractice sau a unor solicitări de accesare care nu sunt cerute de legea locală. Dacă doriţi să solicitaţi accesarea informaţiilor dvs., contactaţi departamentul nostru de relaţii cu clienţii la adresa http://help.content.samsung.com.

REŢINEREA DATELOR

Luăm măsuri rezonabile pentru a ne asigura că informaţiile despre dvs. sunt disponibile numai atâta timp cât este necesar pentru scopul în care au fost procesate sau atâta timp cât este necesar conform prevederilor oricărui contract, oricărei legi în vigoare ori în scopuri statistice, făcând obiectul unei protecţii corespunzătoare.

LINKURI ŞI PRODUSE ALE UNOR TERŢE PĂRŢI ÎN CADRUL SERVICIILOR NOASTRE

Este posibil ca Serviciile noastre să ofere linkuri către site-uri web şi serviciile unor terţe părți aflate în afara controlului nostru. Nu răspundem pentru securitatea şi confidenţialitatea informaţiilor colectate de site-uri web sau alte servicii. Trebuie să fiţi precaut şi să examinaţi declaraţiile privind confidenţialitatea aplicabile site-urilor web şi serviciilor terţă parte
pe care le utilizaţi.

De asemenea, vă punem la dispoziţie anumite produse sau servicii (de exemplu, aplicaţii disponibile prin Samsung Apps) dezvoltate de terţe părţi. Compania Samsung nu este răspunzătoare pentru produsele sau serviciile acestora.

 

Terţe părţi care furnizează conţinut, publicitate sau funcţionalităţi în cadrul Serviciilor noastre

Anumite părţi din conţinutul, publicitatea sau funcţionalităţile din cadrul Serviciilor noastre pot fi furnizate de terţe părţi care nu sunt afiliate cu noi. De exemplu:


  • vă oferim posibilitatea să urmăriţi conţinut video de la furnizori de conţinut;

  • terţele părţi dezvoltă aplicaţii pe care vi le punem la dispoziţie prin Samsung App Store;

  • anumite terţe părţi pot distribui publicitate sau pot monitoriza care sunt tipurile de publicitate pe care le vizualizează utilizatorii, cât de frecvent vizualizează publicitatea şi ce acţiuni efectuează utilizatorii drept răspuns la acestea; şi

  • vă permitem să distribuiți anumite materiale altor persoane prin intermediul reţelelor de socializare, cum ar fi Facebook, Twitter, Google + şi LinkedIn.

Aceste terţe părţi pot să colecteze sau să primească anumite informaţii despre modul în care utilizaţi Serviciile, inclusiv prin intermediul modulelor cookie, al transmiţătoarelor şi al unor tehnologii similare, iar informaţiile pot fi colectate de-a lungul timpului şi combinate cu informaţiile colectate de pe diverse site-uri web şi servicii online. Samsung nu controlează colectarea datelor şi practicile de utilizare ale acestor companii. Unele dintre aceste companii participă la programe din domeniu, concepute pentru a oferi utilizatorilor posibilitatea de a alege dacă doresc să primească mesaje publicitare orientate. Pentru a afla mai multe, accesaţi site-urile web operate de Network Advertising Initiative „http://networkadvertising.org” şi Digital Advertising Alliance „http://www.aboutads.info/”.

Dacă vă conectaţi la o reţea de socializare, este posibil să primim de la serviciul respectiv şi să stocăm informaţiile de autentificare, pentru a vă permite să vă conectaţi, precum şi alte informaţii pe care acceptaţi să le primim atunci când vă conectaţi la acele servicii.

De asemenea, reţineţi că, dacă decideţi să vă conectaţi la o reţea de socializare de pe un dispozitiv utilizat de alte persoane în afara dvs., este posibil ca şi ceilalţi utilizatori să poată vizualiza informaţiile privind contul dvs. stocate sau afişate pe reţelele de socializare la care vă conectaţi.

MODULE COOKIE, TRANSMIŢĂTOARE ŞI TEHNOLOGII SIMILARE

Atât noi, cât şi anumite terţe părţi care furnizează conţinut, publicitate sau alte funcţionalităţi prin intermediul Serviciilor noastre, putem utiliza module cookie, transmiţătoare şi alte tehnologii în anumite zone ale Serviciilor.

Module cookie

Modulele cookie sunt fişiere de mici dimensiuni care stochează informaţiile din computerul, televizorul, telefonul dvs. mobil sau din alt dispozitiv. Acestea permit entităţii care a introdus modulul cookie pe dispozitivul dvs. să vă recunoască pe diverse site-uri web, servicii, dispozitive şi/sau sesiuni de navigare. Modulele cookie au multe scopuri utile. De exemplu:


  • modulele cookie vă pot reţine datele de conectare, pentru a nu fi nevoit să le introduceţi de fiecare dată când vă conectaţi la un serviciu;

  • modulele cookie ne ajută pe noi şi companiile terţă parte să înţelegem care părți ale Serviciilor noastre sunt cele mai populare, deoarece astfel putem observa ce pagini şi caracteristici accesează vizitatorii şi cât timp petrec pe pagini. Studiind acest tip de informaţii, putem să adaptăm mai bine Serviciile şi să vă oferim o experienţă superioară.

  • modulele cookie ne ajută pe noi şi terţele părţi să înţelegem ce anunţuri aţi vizualizat, astfel încât să nu primiţi acelaşi anunţ de fiecare dată când accesaţi un Serviciu;

  • modulele cookie ne ajută pe noi şi terţele părţi să vă oferim conţinut şi publicitate relevante, colectând informaţii despre modul în care utilizaţi Serviciile noastre, precum şi alte site-uri web şi aplicaţii.

Atunci când utilizaţi un browser web pentru a accesa Serviciile, îl puteţi configura să accepte toate modulele cookie, să respingă toate modulele cookie sau să vă notifice în momentul în care este trimis un mod cookie. Fiecare browser este diferit. Consultaţi meniul „Ajutor” al browserului dvs. pentru a afla cum puteţi schimba preferinţele
privind modulele cookie. Sistemul de operare al dispozitivului dvs. poate conţine comenzi suplimentare pentru modulele cookie.

Totuşi, reţineţi că unele Servicii pot fi concepute pentru a funcţiona cu ajutorul modulelor cookie şi că dezactivarea acestora poate afecta posibilitatea de utilizare a acestor Servicii sau a anumitor părţi ale acestora.

Alte tipuri de stocare locală

Noi, împreună cu anumite terţe părţi, putem utiliza alte tipuri de tehnologii de stocare locală corelate cu Serviciile noastre, cum ar fi obiectele partajate local (denumite şi „module cookie flash”) şi stocarea locală HTML5. Aceste tehnologii sunt similare modulelor cookie discutate mai sus prin faptul că sunt stocate pe dispozitivul dvs. şi pot fi utilizate pentru a stoca anumite informaţiile despre activităţile şi preferinţele dvs. Totuşi, este posibil ca aceste tehnologii să utilizeze alte părţi ale dispozitivului faţă de modulele cookie standard, astfel încât să nu le puteţi controla cu ajutorul instrumentelor şi setărilor standard ale browserului. Pentru mai multe informaţii despre dezactivarea sau ştergerea informaţiilor din modulele cookie flash, faceţi clic aici „http://helpx.adobe.com/flash-player/kb/disable-local-shared-objects-flash.html”.

Transmiţătoare (”Beacons”)

Noi, împreună cu anumite terţe părţi, putem să utilizăm şi tehnologiile denumite transmiţătoare (sau „pixeli”) care comunică informaţii de pe dispozitivul dvs. către un server. Transmiţătoarele pot fi încorporate în conţinut online, în videoclipuri şi e-mailuri şi pot permite unui server să citească anumite tipuri de informaţii de pe dispozitivul dvs., să afle când aţi vizualizat un conţinut specific sau un anumit mesaj de e-mail, să determine ora şi data la care aţi  izualizat transmiţătorul şi adresa IP a dispozitivului dvs. Atât noi, cât şi anumite terţe părţi care utilizează transmiţătoarele în diverse scopuri, inclusiv pentru a analiza utilizarea Serviciilor noastre şi (în combinaţie cu modulele cookie) pentru a furniza conţinut şi anunţuri mai relevante pentru dvs.

Prin accesarea şi utilizarea Serviciilor noastre, consimţiţi la stocarea modulelor cookie, la folosirea altor tehnologii de stocare, a transmiţătoarelor şi a altor informaţii de pe dispozitivul dvs. De asemenea, sunteţi de acord ca noi şi terţele părţi menţionate mai sus să accesăm asemenea module cookie, tehnologii de stocare locală, transmiţătoare şi informaţii.

 

PLUGINELE REȚELEI SOCIALE

Serviciile noastre pot utiliza pluginurile rețelei sociale ("Plugin-uri"). Când utilizați un serviciu care conține pluginuri, informațiile pot fi transferate direct de pe dispozitivul dvs. către operatorul rețelei sociale. Nu avem nicio influență asupra datelor colectate de Plugin. Dacă sunteți conectat (ă) la rețeaua socială, utilizarea de către dvs. a Serviciului nostru poate fi transmisă în contul dvs. de rețea socială. Dacă interacționați cu pluginurile, de exemplu făcând clic pe " Like ", pe " Follow" sau pe " Share" sau pe introduceți un comentariu, informațiile se pot afișa automat în profilul dvs. de rețea socială. Chiar dacă nu sunteți conectat (ă) la contul dvs. de rețea socială, este posibil ca pluginurile să vă transmită adresa IP operatorilor de rețea socială. Vă rugăm să luați în considerare acest lucru atunci când utilizați serviciile noastre.

Pentru informații despre operatorii de rețele sociale din Plugin-urile utilizate în serviciile noastre ("Operatori"), vă rugăm să consultați informațiile de mai jos:

Operatorii de plugin-uri utilizate în serviciile noastre

Dacă sunteți membru al uneia sau mai multora dintre următoarele rețele sociale și nu doriți ca Operatorul să conecteze datele referitoare la utilizarea serviciilor noastre cu datele dvs. de membru stocate deja de către Operator, vă rugăm să vă deconectați de la rețeaua socială înainte de a utiliza Servicii.

Facebook

Controlor de date: Facebook Ireland Limited, Hanover Reach, Hanover Quay 5-7, Dublin, Irlanda ("Facebook"). Pentru informații suplimentare, vizitați site-ul Facebook al politicii de confidențialitate la adresa "https://www.facebook.com/about/privacy/".

Google+

Controlor de date: Google Inc., Amphitheater Parkway, Mountain View, CA 94043, SUA ("Google"). Pentru informații suplimentare, puteți vizita site-ul Google privind politicile de confidențialitate la adresa "https://www.google.com/privacy".

LinkedIn

Controlor de date: LinkedIn Ireland, Gardner House, Wilton Place, Wilton Plaza, Dublin 2, Irlanda ("LinkedIn"). Pentru informații suplimentare, puteți vizita site-ul LinkedIn privind politica de confidențialitate la adresa "http://www.linkedin.com/legal/privacy-policy?trk=hb_ft_priv".

Twitter

Controlor de date: Twitter, Inc., 1355 Market Street, Suite 900, San Francisco, CA 94103, SUA ("Twitter"). Pentru mai multe informații, vizitați site-ul web al politicii de confidențialitate Twitter de la "https://twitter.com/privacy".

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Dacă aveţi anumite întrebări, contactaţi-ne la adresa:

Samsung Electronics Co., Ltd.

129 Samsung-Ro, Maetan-3dong, Yeongtong-gu, Suwon-si, Gyeonggi-do, Korea

E-mail: prin intermediul secţiunii „Contactaţi-ne” de la adresa http://help.content.samsung.com.

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE GLOBALĂ SAMSUNG – SUPLIMENT PRIVIND SMART TV

Serviciul Samsung Smart TV oferă o serie de caracteristici care furnizează conţinut video îmbunătăţit, experienţe TV personalizate, filme, conexiuni la serviciile de reţele de socializare şi posibilitatea de a controla şi a interacţiona cu televizorul Smart TV prin intermediul comenzilor vocale. Colectăm, utilizăm, dezvăluim şi stocăm informaţii prin intermediul televizorului Smart TV în modurile descrise în Politica de confidenţialitate Samsung. Prezentul Supliment oferă detalii suplimentare despre practicile de asigurare a confidenţialităţii pentru anumite caracteristici Smart TV.

Conţinut interactiv şi personalizat

Televizorul Smart TV este conceput pentru a vă ajuta să găsiţi şi să accesaţi cu uşurinţă programe video şi alte tipuri de conţinut. De exemplu, puteţi accesa informaţii despre programe de televiziune live distribuite de operatorul de cablu sau satelit şi oferte de conţinut video la cerere distribuite de furnizori de conţinut terţă parte, pe care le puteţi căuta în ghidurile afişate pe televizorul dvs. Smart TV.

În cazul programelor de televiziune live, determinăm ce tip de conţinut este disponibil pentru dvs. pe baza codului poştal. În plus, Smart TV vă ajută să găsiţi şi să experimentaţi alt conţinut Smart TV, mai relevant pentru dvs., evidenţiind programele şi conţinutul care vă poate interesa ori furnizând servicii suplimentare ce vă vor îmbunătăţi experienţa de vizionare. Recomandările şi serviciile noastre suplimentare se bazează pe: 

  • informaţii despre conţinutul pe care l-aţi urmărit, achiziţionat, descărcat sau redat în flux prin intermediul aplicaţiilor Samsung pe televizorul dvs. Smart TV sau pe alte dispozitive;

  • informaţii despre aplicaţiile pe care le-aţi accesat de pe Smart TV;

  • informaţii despre clicurile pe „Îmi place”, „Nu îmi place”, „Vizionaţi acum” şi alte butoane de pe Smart TV;

  • termenii de interogare pe care i-aţi introdus în caracteristicile de căutare de pe Smart TV, inclusiv atunci când aţi căutat un anumit conţinut video;

  • alte informaţii despre utilizarea televizorului Smart TV şi a dispozitivelor, inclusiv, dar fără limitare, adresa IP, informaţiile stocate în modulele cookie şi  tehnologii similare, informaţii prin care este identificată configuraţia hardware sau software, informaţii privind browserul şi paginile pe care le solicitaţi.

Accesaţi meniul „setări” al televizorului Smart TV pentru opţiunile care pot fi disponibile dacă nu doriţi să primiţi în continuare recomandări personalizate sau anumite caracteristici îmbunătăţite de pe Smart TV. Dacă dezactivaţi aceste recomandări personalizate şi caracteristici suplimentare, este posibil ca informaţiile şi conţinutul afişate pe Smart TV să nu fie la fel de relevante pentru dvs. Este posibil ca Samsung să colecteze în continuare informaţii despre modul de utilizare a televizorului Smart TV în scopurile descrise în prezenta Politică de confidenţialitate Samsung.

Publicitatea bazată pe interese

Activând caracteristica Prin activarea funcției Marketing bazat pe preferințele consumatorilor, veți putea face mai interactiv și în ton cu preferințele dvs. de urmărire conținutul și reclamele pe care le primiți prin intermediul Smart TV și a altor dispozitive când vă uitați la Smart TV. Furnizorii de programe TV sau agenții de publicitate pot îmbunătăți programele video prin oferirea unui conținut interactiv, precum jocuri si promotii, divertisment, aplicații tip trivia pe Smart TV-ul dvs. sau alte dispozitive. În mod similar, agenții de publicitate pot îmbunătăți anunțurile lor permițând utilizatorilor să ia o acțiune imediată (descărcarea unui cupon sau aplicație) ca răspuns la un anunț.Publicitate bazată pe interese pe Smart TV, puteţi să optaţi pentru a spori relevanţa conţinutului şi a publicităţii furnizate pe Smart TV sau pe diverse platforme sau dispozitive Samsung şi terţă parte, inclusiv anunţuri liniare, pe web, dispozitive mobile şi tablete.

Pentru a furniza caracteristica Publicitatea bazată pe interese, colectăm fragmente video ale programului pe care îl vizionaţi şi utilizăm aceste informaţii pentru a returna vă oferi conţinut sau publicitate care să fie mai aproape de preferințele dvs., pe baza „istoricului de vizionare” a televizorului.

„Istoricul de vizionare” a televizorului include informaţii despre reţelele, canalele şi site-urile web accesate, despre programele vizionate pe Smart TV şi despre timpul petrecut cu vizionarea acestora.

Pentru a colecta istoricul vizionării televizorului, este posibil să utilizăm recunoaşterea automată a conţinutului (ACR) şi alte tehnologii.

Pe lângă „istoricul vizionării” de pe Smart TV pot fi adăugate alte tipuri de informaţii, după cum se descrie în partea principală al prezentei Politici de confidenţialitate; aceste informaţii vor include date privind utilizarea televizorului Smart TV, precum şi informaţii tehnice despre dispozitivele dvs., cum ar fi specificaţiile modelului şi adresa IP. Atunci când vă este furnizat un anunţ, este posibil să şi înregistrăm faptul că dispozitivul dvs. a primit anunţul respectiv, precum şi pagina web sau alt loc în care l-aţi vizualizat.

De asemenea, putem dori să colectăm informaţii prin intermediul modulelor cookie, al transmiţătoarelor şi al unor tehnologii similare. Pentru mai multe informaţii privind modul de funcţionare şi de control al utilizării acestora, consultaţi Politica de confidenţialitate Samsung.

Puteţi dezactiva oricând caracteristica Publicitate bazată pe interese, accesând meniul „setări” de pe Smart TV. Totuşi, dacă dezactivaţi caracteristica Publicitate bazată pe interese, acest lucru nu va influenţa primirea altor tipuri de anunţuri şi materiale de marketing care nu sunt bazate în mod specific pe istoricul de vizionare a televizorului sau pe informaţiile de utilizare a televizorului Smart TV, cum ar fi anunţurile bazate pe date regionale sau statistice generalizate. Sigura diferenţă va consta în faptul că anunţurile nu vor fi bazate pe „istoricul de vizionare” a televizorului Smart TV.

PSID

Istoricul de vizionare şi informaţiile privind utilizarea Smart TV colectate în vederea furnizării publicităţi bazate pe interese vor fi asociate cu un identificator de dispozitiv randomizat, nepersistent, care poate fi resetat, denumit ID personalizat pentru servicii sau „PSID”.

Puteţi reseta oricând identificatorul PSID accesând meniul de setări de pe Smart TV. După resetare, se va anula asocierea dintre identificatorul PSID anterior şi istoricul de vizionare Smart TV şi informaţiile privind utilizarea televizorului Smart TV legate de publicitatea pe bază de interese. Reţineţi că, dacă resetaţi identificatorul PSID, calitatea publicităţii personalizate şi bazate pe interese poate să nu mai fie ajustată fin.

Recunoaşterea vocală

Puteţi să controlaţi televizorul Smart TV şi să utilizaţi multe dintre caracteristicile acestuia cu ajutorul comenzilor vocale.

Dacă activaţi caracteristica Recunoaştere vocală, puteţi interacţiona cu televizorul Smart TV prin intermediul vocii. Pentru a vă oferi caracteristica Recunoaştere vocală, comenzile dvs. vocale (împreună cu informaţiile despre dispozitiv, inclusiv identificatorii acestuia) vor fi transmise către noi, iar noi le vom transforma în text, pentru a vă oferi caracteristica Recunoaştere vocală. În plus, Samsung poate colecta comenzi vocale şi texte asociate, pentru a ne permite să evaluăm şi să îmbunătăţim caracteristicile. Samsung va colecta comenzile dvs. vocale numai atunci când efectuaţi o solicitare de căutare specifică către televizorul Smart TV, făcând clic pe butonul de activare de pe telecomandă sau de pe ecran şi rostind comenzi către microfon sau telecomandă.

Dacă nu activaţi caracteristica Recunoaştere vocală, nu veţi putea să utilizaţi caracteristicile de recunoaştere vocală.

Puteţi dezactiva oricând colectarea datelor prin caracteristica Recunoaştere vocală, accesând meniul „setări”. Totuşi, acest lucru vă poate împiedica să utilizaţi caracteristicile pentru Recunoaştere vocală

Terţe părţi

Reţineţi că, atunci când vizionaţi un videoclip sau accesaţi aplicaţii ori conţinut furnizat de către o terţă parte, furnizorul poate colecta sau primi informaţii despre televizorul dvs. Smart TV (de exemplu, adresa IP şi identificatorii dispozitivului), despre tranzacţia solicitată (de exemplu, solicitarea dvs. de a achiziţiona sau a închiria videoclipul) şi despre modul în care utilizaţi aplicaţia sau serviciul. Compania Samsung nu este răspunzătoare pentru practicile furnizorului privind confidenţialitatea sau securitatea. Trebuie să fiţi precaut şi să examinaţi declaraţiile privind confidenţialitatea aplicabile site-urilor web şi serviciilor terţă parte pe care le utilizaţi.

Caracteristici specifice pentru anumite ţări

Reţineţi că este posibil ca una sau mai multe caracteristici descrise în prezentul Supliment privind Smart TV să nu fie disponibile, în funcţie de zona în care locuiţi."

POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE GLOBALĂ SAMSUNG – SUPLIMENT PRIVIND DISPOZITIVELE MOBILE

Dispozitivele mobile şi portabile, precum şi alte tehnologii şi servicii corelate de la Samsung (denumite colectiv „Dispozitive mobile”) oferă o gamă largă de caracteristici, printre care se numără cele care permit utilizatorilor să monitorizeze şi să-şi amelioreze condiţia fizică şi starea generală, să îmbunătăţească experienţa de utilizare, să efectueze plăţi mobile şi să controleze Dispozitivele mobile prin intermediul comenzilor vocale. Atunci când utilizaţi Dispozitivele mobile, noi colectăm, utilizăm, dezvăluim şi stocăm informaţiile dvs. în modurile descrise în Politica de confidenţialitate Samsung. Prezentul Supliment oferă detalii suplimentare despre modul în care utilizăm aceste informaţii pentru a furniza caracteristicile Dispozitivelor noastre mobile.

Informaţii standard despre Dispozitivul dvs. mobil

Atunci când activaţi Dispozitivul mobil sau utilizaţi caracteristicile acestuia legate de internet, sunt colectate informaţii. Sunt incluse aici informaţii despre Dispozitivul mobil, cum ar fi adresa IP, versiunea sistemului de operare, setările regionale şi lingvistice, numerele IMEI şi alte identificatoare unice ale dispozitivului. De asemenea, sunt incluse informaţii despre modul, momentul şi durata utilizării Dispozitivului mobil de către dvs.

După cum este descris în Politica de confidenţialitate, utilizăm informaţii standard despre Dispozitivul dvs. mobil în scopuri de operare, întreţinere şi îmbunătăţire şi este posibil să partajăm informaţii standard despre acesta cu partenerii de afaceri, cum ar fi operatorii wireless sau furnizorii care oferă servicii în numele nostru.

Terţe părţi

Reţineţi că, atunci când utilizaţi o caracteristică furnizată de către o terţă parte, inclusiv operatorul wireless, furnizorul poate colecta sau primi informaţii despre Dispozitivul dvs. mobil (de exemplu, adresa IP şi identificatorii dispozitivului), despre tranzacţia solicitată (de exemplu, solicitarea dvs. de a achiziţiona sau a închiria conţinutul) şi despre modul în care utilizaţi aplicaţia sau serviciul. Compania Samsung nu este răspunzătoare pentru practicile furnizorului privind confidenţialitatea sau securitatea. Trebuie să fiţi precaut şi să examinaţi declaraţiile privind confidenţialitatea aplicabile site-urilor web şi serviciilor terţă parte pe care le utilizaţi.

Caracteristici specifice

Reţineţi că este posibil ca una sau mai multe caracteristici descrise în prezentul Supliment să nu fie disponibile, în funcţie de versiunea modelului, de furnizorul de servicii sau de zona în care locuiţi.

Samsung Health

Aplicația Samsung Health, aplicațiile conexe și accesoriile asociate (denumite colectiv „Samsung Health”) reprezintă un însoțitor multifuncțional conceput pentru a încuraja un stil de viață sănătos. Cu Samsung Health, puteți să monitorizați activitățile dvs. zilnice, să obțineți îndrumări pentru atingerea obiectivelor și reperelor de fitness zilnice, să măsurați și să gestionați factori precum frecvența cardiacă, nivelurile SpO și nivelul de stres.

Scopul procesării datelor pentru Samsung Health este de a furniza serviciul sau caracteristica solicitată de dvs., inclusiv serviciile de copiere de rezervă și sincronizare a datelor pentru utilizatorii contului Samsung, de a furniza analize de date și statistici pentru îmbunătățirea condiției fizice și de a îmbunătăți Samsung Health și oferta sa. Datele pot fi colectate fie prin intermediul senzorilor de pe Dispozitivul mobil, fie prin introducerea efectivă a propriilor date în Dispozitivul mobil corespunzător sau în aplicaţia ori accesoriul conex.

Informaţiile suplimentare privind modul în care vă procesăm informaţiile sunt descrise în Notificarea privind confidenţialitatea Samsung Health, pe care o puteţi vizualiza din meniul de setări al aplicaţiei Samsung Health."

Caracteristici îmbunătăţite

Caracteristicile Îmbunătăţite reprezintă un pachet de servicii conceput pentru a simplifica şi a îmbunătăţi modul în care puteţi să distribuiți şi să vă conectaţi cu prietenii. De exemplu, cu ajutorul Caracteristicilor Îmbunătăţite disponibile în prezent, puteţi să vă distribuiți profilul şi să vizualizaţi imagini de la prietenii dvs. prin funcţia Distribuire profil şi să distribuiți uşor fişiere cu prietenii prin funcţia Distribuire simplă.

Pentru a vă oferi Caracteristicile Îmbunătăţite, trebuie să colectăm numărul dvs. de telefon, informaţii din lista de contacte şi să avem acces la mesaje.

Aveţi posibilitatea de a dezactiva complet Caracteristicile Îmbunătăţite sau puteţi selecta serviciile pe care doriţi să le utilizaţi accesând meniul Profil din aplicaţia Contacte de pe Dispozitivul mobil. În plus, în funcţie de modul de utilizare a Caracteristicilor îmbunătăţite pe care l-aţi ales, puteţi selecta categoriile de date pe care le veţi distribui, precum şi prietenii cu care le veţi distribui.

Servicii interactive şi personalizate

Dispozitivele mobile Samsung sunt concepute pentru a fi flexibile, uşoare şi a vă anticipa în mod inteligent cerinţele şi preferinţele. La fel ca în cazul prieteniilor, cu cât aflaţi mai multe despre interesele, tendinţele şi înclinaţiile unui prieten, cu atât veţi putea să vă adaptaţi mai bine la individualitatea acestuia. De exemplu, dacă aţi şti că prietenului dvs. nu îi place ciocolata, dar i-aţi cumpăra un tort de ciocolată pentru ziua de naştere, acest gest nu vă va ajuta să deveniţi un prieten prea bun. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi, deoarece, cu cât aflăm mai multe despre cerinţele şi preferinţele individuale ale utilizatorilor, vă oferim servicii și caracteristici mai bune, personalizate mai adecvat, mai interesante şi mai utile. În cazul Dispozitivelor mobile, dacă optaţi pentru activarea Serviciilor interactive şi personalizate, aţi putea să aveţi, de exemplu, un beneficiu simplu ar fi că nu trebuie să introduceţi date încontinuu. În schimb, putem să utilizăm mai bine situaţiile din trecut şi să anticipăm ceea ce doriţi să introduceţi, fără a trebui să vă întrebăm în mod repetat. Un beneficiu mai complex l-ar putea reprezenta posibilitatea de a vă oferi recomandări, servicii sau conţinut pe baza informaţiilor anterioare privind utilizarea. De exemplu, dacă aflăm din informaţiile privind utilizarea aplicaţiilor că vă interesează foarte mult sportul, este probabil ca informaţiile, ofertele sau sfaturile despre sport să fie relevante pentru dvs. şi să vă îmbunătăţească experienţa cu Dispozitivele mobile. „Serviciile interactive şi personalizate” vor fi bazate pe:

• informaţii despre site-urile web şi termenii căutaţi în aplicaţiile de browser;

• informaţii despre aplicaţiile pe care le-aţi accesat de pe Dispozitivul mobil;

• alte informaţii despre utilizarea Dispozitivelor mobile, inclusiv, dar fără limitare, informaţii prin care este identificată configuraţia hardware sau software, informaţii privind browserul şi paginile pe care le solicitaţi;

• informaţii despre locaţie şi punctele de interes;

• listele de contacte; şi

• comenzile vocale şi informaţii privind utilizarea caracteristicilor de recunoaştere vocală.

Accesaţi meniurile de „confidenţialitate” din profilul contului Samsung sau din aplicaţii pentru a vedea ce opţiuni aveţi la dispoziţie dacă nu doriţi să primiţi Servicii interactive şi personalizate pe Dispozitivul mobil sau dacă doriţi să ajustaţi nivelurile de personalizare pentru un anumit serviciu sau o anumită caracteristică. Dacă dezactivaţi complet Serviciile interactive şi personalizate, informaţiile şi conţinutul furnizate către Dispozitivul dvs. mobil pot deveni mai puţin relevante pentru dvs. Este posibil ca Samsung să colecteze în continuare informaţii despre modul de utilizare a Dispozitivelor mobile în scopurile descrise în prezenta Politică de confidenţialitate.

 

Samsung Pay

Samsung Pay reprezintă o modalitate simplă şi sigură de a efectua achiziţii prin cardurile de debit şi de credit de pe Dispozitivul mobil compatibil. Pentru a utiliza Samsung Pay şi a iniţia procesul de înregistrare a cardului, datele de identificare şi de verificare vor fi transmise către banca dvs. de pe Dispozitivul mobil. Aceste date includ informaţii despre contul Samsung, despre utilizarea serviciului Samsung Pay, despre dispozitiv, despre locaţie (respectiv, unde vă aflaţi atunci când înregistraţi cardul) dacă setările de localizare sunt activate, despre card şi adresele de facturare; toate acestea sunt trimise către emitentul cardul şi trec prin serverele noastre. Informaţiile de mai sus sunt criptate de Dispozitivul mobil şi sunt trimise către banca dvs. prin serverele Samsung. Nu accesăm niciodată detaliile privind cardul sau banca.

După ce Dispozitivul dvs. mobil a fost înscris, toate datele tranzacţiilor sunt transmise în mod securizat între Dispozitivul mobil, emitentul cardului şi bancă. Istoricul tranzacţiilor recente este disponibil pe Dispozitivul mobil şi este cunoscut numai de către dvs., bancă şi emitentul cardului. Nu colectăm niciun fel de informaţii despre tranzacţiile pe care le efectuaţi sau dispozitivul ori contul utilizat pentru efectuarea tranzacţiilor. Totuşi, putem să agregăm şi să transformăm în date anonime informaţiile colectate privind încercările dvs. de a efectua achiziţii prin Samsung Pay, în scopul de a înţelege modul în care este utilizat Samsung Pay, pentru a putea să îmbunătăţim acest serviciu, făcându-l mai comod şi mai util pentru clienţii noştri.

Informaţiile suplimentare privind modul în care vă procesăm informaţiile sunt descrise în Notificarea privind confidenţialitatea Samsung Pay pe care o puteţi vizualiza din meniul Setări al aplicaţiei Samsung Pay."

Serviciile vocale

Puteţi să controlaţi Dispozitivul mobil şi să utilizaţi multe dintre caracteristicile acestuia cu ajutorul comenzilor vocale.

În funcţie de modelul şi de regiunea dvs., puteţi rosti comenzi pentru ca Dispozitivul mobil să activeze anumite caracteristici, cum ar fi redarea melodiilor din lista de redare sau efectuarea căutărilor pe web prin S Voice. Mai mult, puteţi controla toate acţiunile pe care le efectuaţi cu ajutorul unei interfeţe tactile, utilizând comenzile vocale prin Bixby.  De asemenea, puteţi să primiţi ajutor pentru traduceri de la S Translator, să dictaţi notiţe utilizând Notiţă vocală sau să activaţi caracteristici în timp ce conduceţi, rostind comenzi către Dispozitivul mobil după ce activaţi Modul Maşină.

Pentru a vă furniza Servicii vocale, anumite comenzi vocale (împreună cu informaţiile despre dispozitiv şi utilizarea acestuia, inclusiv identificatorii dispozitivului) pot fi transmise către un furnizor de servicii terţă parte care transformă comenzile vocale în text. În plus, Samsung poate colecta, iar dispozitivul poate captura comenzi vocale şi texte asociate, pentru a ne permite să vă oferim Servicii vocale, să evaluăm şi să îmbunătăţim caracteristicile.

ID de publicitate Samsung

Pentru ca publicitatea şi conţinutul de pe dispozitivul mobil să devină mai relevante pentru dvs., vom colecta informaţii despre modul în care utilizaţi dispozitivul şi serviciile mobile.

Informaţiile despre utilizarea dispozitivului mobil care sunt colectate pentru a oferi marketing personalizat vor fi asociate cu un identificator de dispozitiv randomizat, nepersistent şi resetabil, denumit ID de publicitate Samsung. Puteţi reseta oricând ID-ul de publicitate Samsung din meniul Setări de pe dispozitivul mobil, dar informaţiile anterioare privind utilizarea legate de marketingul personalizat vor fi disociate şi separate de ceea ce se colectează în cadrul noului ID de publicitate Samsung. Totuşi, dacă resetaţi ID-ul de publicitate Samsung, este posibil ca marketingul personalizat să nu fie aliniat cu interesele dvs. personale. De asemenea, puteţi opta oricând pentru a nu primi marketing personalizat din meniul Setări al aplicaţiei Samsung corespunzătoare de pe dispozitivul mobil.

Totuşi, chiar dacă optaţi pentru a nu primi marketing personalizat, această opţiune nu va afecta faptul că primiţi sau nu alte tipuri de anunţuri şi marketing pe dispozitivele mobile. Sigura diferenţă va consta în faptul că aceste anunţuri nu vor fi bazate pe informaţiile privind utilizarea dispozitivului mobil.

De asemenea, reţineţi că este posibil ca Samsung să colecteze în continuare informaţii despre modul de utilizare a dispozitivului dvs. mobil în alte scopuri decât descrise în corpul principal al prezentei Politici de confidenţialitate."


Copiatoarele și imprimantele Samsung fac acum parte din familia de produse HP. Consultați Politica de confidențialitate HP dând click pe următorul link: www.hp.com/go/privacy.