Cum să procedez dacă apare un semn de exclamație pe ecranul Galaxy Fit?

Afișajul color AMOLED îţi oferă informații în timp real, dintr-o privire, despre starea ta de sănătate. Cu toate acestea, există o situație în care pe afișaj apare un semn de exclamație care nu dispare. Vezi ce înseamnă „!” pe Galaxy Fit și cum poți actualiza și reporni un dispozitiv care nu răspunde.


 

Înainte de a încerca recomandările de mai jos cu privire la soluție, verifică dacă software-ul dispozitivului și aplicațiile asociate sunt actualizate la cea mai recentă versiune. Vezi cum se actualizează software-ul dispozitivului mobil, în ordinea următoare. 

Pasul 1. Accesează Setări > Actualizare software (Software update).

Pasul 2. Atinge Descărcare și instalare (Download and install).

Pasul 3. Urmează instrucțiunile de pe ecran. 


 

Ce este semnul exclamării de pe Galaxy Fit?

Pe afișaj apare „!” (semnul exclamării) când actualizarea software-ului eșuează cu conexiunea Bluetooth dintre Galaxy Fit și telefonul mobil. 

semnul exclamării a apărut pe Galaxy Fit

Cum se actualizează dispozitivul Galaxy Fit

Galaxy Fit poate fi actualizat direct la cel mai recent software de către serviciul firmware over-the-air (FOTA) prin intermediul aplicației Galaxy Wearable. Poți reîncerca să actualizezi software-ul pe telefonul mobil conectat prin aplicația Galaxy Wearable. 

Pasul 1. Deschide aplicația Galaxy Wearable și conectează din nou telefonul mobil prin această aplicație.

Pasul 2. Pentru a descărca și a instala software-ul brățării în aplicația Galaxy Wearable, atinge Pornire (Home) > Actualizare software brățară (Update band software) > Descărcare și instalare (Download and install).


 
Cum se actualizează software-ul brățării

Pasul 3. Urmează instrucțiunile de pe ecran.

Pasul 4. Galaxy Fit va reporni automat pentru a se finaliza actualizarea software-ului.


 

Notă:

  • Ține telefonul aproape de brățară în timp ce aceasta din urmă se actualizează, pentru a evita pierderea conexiunii cu telefonul.
  • Capturile de ecran și meniul dispozitivului pot varia în funcție de furnizorul de servicii wireless, de model și de versiunea software.


 

Dacă observi un comportament neobișnuit pe dispozitivele mobile, tabletele sau dispozitivele wearable Samsung, ne poți trimite o întrebare în aplicația Samsung Members.  

Acest lucru ne permite să aruncăm o privire mai atentă la ceea ce se întâmplă. Datele sunt anonimizate și sunt păstrate doar pe durata investigației. Află mai multe despre trimiterea unui raport de eroare prin „Cum se utilizează aplicația Samsung Members”.

 

Vă mulţumim pentru apreciere!