Bucurați-vă de experiența de scriere oferită de S Pen cu Galaxy S21 Ultra

Unul dintre cele mai avansate dispozitive din întreaga serie Galaxy, S Pen-ul este disponibil exclusiv la modelul Galaxy S21 Ultra pentru a oferi în orice moment experiențe de scriere mai precise și mai utile, asemenea unui stilou adevărat. 

Primul S Pen pentru seria S

Profitați de o experiență de scriere asemănătoare aceleia oferite de un stilou adevărat, cu o rată de 120 Hz, oferită de Galaxy S21 Ultra. Această funcție avansată permite editarea precisă a videoclipurilor și fotografiilor de înaltă rezoluție cu S Pen-ul. 

Un desen realizat manual pe ecranul modelului Galaxy S21 Ultra, cu un S Pen

Notă:

  • Nu îndoiți S Pen-ul în timpul utilizării și nu aplicați presiune excesivă pe acesta. S Pen-ul se poate deteriora sau vârful se poate deforma.
  • Nu apăsați cu putere pe ecran cu S Pen-ul. Vârful stiloului se poate deforma.
  • Dacă există un magnet lângă dispozitiv, este posibil ca unele acțiuni să nu poată fi realizate cu S Pen-ul, cum ar fi atingerea ecranului tactil.
  • Dacă S Pen-ul nu funcționează corect, duceți-l la un Centru Service Samsung.

Comandă în aer (Air Command)

Puteți să luați notițe, să traduceți texte, să previzualizați linkuri și să efectuați multe alte acțiuni cu S Pen-ul pe Galaxy S21 Ultra. Comandă în aer (Air Command) este un meniu care oferă funcții specifice S Pen-ului și acces rapid la aplicațiile utilizate frecvent.

Pentru a deschide panoul Comandă în aer (Air command), treceți S Pen-ul peste ecran și apăsați butonul S Pen-ului. Ca alternativă, treceți S Pen-ul peste ecran și atingeți pictograma Comandă în aer (Air Command) cu S Pen-ul.

Dacă pictograma Comandă în aer (Air Command) nu apare după ce treceți S Pen-ul peste ecran, lansați aplicația Setări (Settings), atingeți Caracteristici avansate (Advanced features) > S Pen, apoi atingeți butonul de comutare Afișare pictogramă mobilă (Show floating icon) pentru a-l activa.

Trageți în sus sau în jos pe panoul Comandă în aer (Air command) și selectați o funcție sau o aplicație dorită. 

Comenzi disponibile pentru S Pen

Comenzi pentru S Pen pe ecranul dispozitivului Galaxy S21 Ultra Comenzi pentru S Pen pe ecranul dispozitivului Galaxy S21 Ultra

● Setări pentru S Pen

Creează o notă: Creați note cu ușurință într-o fereastră pop-up. De asemenea, puteți lansa această caracteristică atingând de două ori ecranul în timp ce țineți apăsat butonul S Pen-ului.
Afișează toate notele: Afișați toate notele din aplicația Samsung Notes.
Selectare inteligentă: Utilizați S Pen-ul pentru a selecta o zonă și a efectua acțiuni, cum ar fi partajarea sau salvarea.
Scrie pe ecran: Realizați capturi de ecran pentru a scrie sau a desena peste acestea sau pentru a decupa o zonă din imaginea capturată. De asemenea, puteți să capturați conținutul actual și conținutul ascuns pe o pagină extinsă, cum ar fi o pagină web.
Mesaje live: În locul unui mesaj text, creați și trimiteți un mesaj unic, înregistrându-vă acțiunile în timp ce scrieți de mână sau desenați un mesaj live și îl salvați ca fișier animat.
Desen AR: Înregistrați videoclipuri distractive cu scriere de mână virtuală sau desene trasate pe fețe și nu numai.
Tradu: Treceți S Pen-ul peste un cuvânt pentru a-l traduce.

Comenzi S Pen suplimentare pe ecranul dispozitivului Galaxy S21 Ultra Comenzi S Pen suplimentare pe ecranul dispozitivului Galaxy S21 Ultra

● Mai multe setări pentru S Pen

Bixby Căutare vizuală: Utilizați funcțiile Bixby Căutare vizuală (Bixby Vision) pentru a căuta imagini similare, a detecta și a traduce texte și multe altele.
Mărește: Treceți S Pen-ul peste o zonă a ecranului pentru a o mări.
Privește: Reduceți o aplicație la o miniatură și treceți S Pen-ul peste miniatură pentru a deschide aplicația pe ecranul complet.
Scrie pe calendar: Lansați aplicația Calendar și scrieți sau desenați pe ecran.
PENUP: Postați-vă desenele, vedeți desenele altora și obțineți sfaturi utile referitoare la desen.
Colorează: Adăugați culori la imaginile furnizate de PENUP folosind S Pen-ul.
Adaugă comenzi rapide: Adăugați comenzi rapide pentru aplicațiile utilizate în mod frecvent, în panoul Comandă în aer (Air Command).

S Pen-ul se vinde separat

S Pen-ul are o latență ultra-rapidă și se vinde separat de dispozitivul Galaxy S21 Ultra. Dispozitivul S Pen nu este inclus în articolele din cutie, așadar se poate utiliza un S Pen mai vechi sau unul nou achiziționat. În funcție de preferințe, puteți cumpăra accesorii precum husa Silicone Cover cu S Pen sau husa Smart Clear View Cover cu S Pen.

Samsung S Pen, husă Silicone Cover cu S Pen și husă Smart Clear View Cover cu S Pen

① Numai S Pen

② Husă Silicone Cover cu S Pen

③ Husă Smart Clear View Cover cu S Pen 

Notă:

  • Galaxy S20 Ultra este compatibil cu S Pen-ul din seriile Galaxy Note și Tab.
  • Capturile de ecran și meniul dispozitivului pot varia în funcție de modelul acestuia și de versiunea software.

Vă mulţumim pentru apreciere!