Descriere proiect

Tema: Protecția mediului prin tehnologie

În ferma didactică a liceului nostru, dejecțiile de la păsări sunt adesea aruncate sau depozitate necorespunzător, poluând solul și apele din jur. În același timp, solariile pentru legume, cultura de plante medicinale, lavanda, livada de pomi fructiferi, nuci și aluni au nevoie de îngrășăminte organice, blânde cu plantele, cu solul și cu mediul înconjurător. Pornind de la această situație, ne propunem să transformăm o problemă într-o resursă, folosind dejecțiile de găină pentru obținerea unui fertilizant lichid bio, activat cu drojdie și plante medicinale, precum menta din grădina liceului. Astfel, elevii învață cum să transforme deșeurile în produse utile pentru plante, contribuind la protejarea mediului.

Soluția noastră, HerbaFert, transformă dejecțiile de găină și plantele medicinale din curtea liceului într-un biofertilizant lichid monitorizat digital. Dejecțiile sunt colectate din ferma didactică, diluate cu apă, amestecate cu drojdie și frunze de mentă pentru reducerea mirosului și fermentate timp de 2–3 săptămâni în recipiente etichetate. Procesul este monitorizat cu o sondă de temperatură Bluetooth și o aplicație mobilă, iar datele sunt înregistrate într-un jurnal digital și exportate în Google Sheets pentru grafice. Lichidul este fotografiat zilnic, iar imaginile sunt analizate cu AI pentru determinarea stadiului de fermentație și a momentului optim de filtrare. Fertilizantul obținut este aplicabil la rădăcină și prin pulverizare, cu miros redus și eficiență dovedită prin teste comparative, iar elevii documentează parametrii, creează grafice și analizează corelația temperatură–timp–calitate, dezvoltând competențe digitale, științifice și practice prin conceptul HerbaFert.