Gestionarea locațiilor și a camerelor în aplicația SmartThings
Când ai mai multe dispozitive de gestionat, adăugarea acestora în locații și camere în aplicația SmartThings îți poate ușura viața. Vei putea să-ți organizezi dispozitivele și hub-urile inteligente în funcție de locul în care se află ele în casă. Poți crea mai multe locații pentru diferitele tale hub-uri, iar camerele sunt cea mai bună modalitate de a grupa dispozitivele într-o zonă sau alta a casei, cum ar fi un bec inteligent care va aprinde luminile din bucătărie.
Gândește-te la locații ca fiind principalele platforme de lansare pentru hub-urile și dispozitivele tale conectate. Poți crea o locație fără a adăuga niciun dispozitiv. Cu toate acestea, adăugarea primului dispozitiv în SmartThings va crea automat o locație cu numele implicit „Acasă”.
Există mai multe opțiuni atunci când îți editezi locația, cum ar fi schimbarea Geolocației, schimbarea fundalului sau redenumirea locației.
- Nume locație: Redenumește locația.
- Geolocație: Editează locul de amplasare în lumea reală a locației. (Între minimum 150 m și maximum 30 km).
- Mod locație: Alege un mod pentru locație, inclusiv Plecat, Acasă sau Noapte.
- Fundal: Schimbă designul fundalului pentru locație.
- Eliminare locație: Șterge scene, rutine, servicii și dispozitive asociate cu locația respectivă.
Creează camere pentru a grupa în mod intuitiv dispozitivele tale conectate în funcție de locul în care se află acestea în casa ta. Poți interacționa direct cu dispozitivele tale și poți gestiona mai multe dispozitive alocate unei camere în orice moment.
Există mai multe opțiuni disponibile atunci când editezi o cameră, cum ar fi schimbarea imaginii de fundal sau alocarea unui nume nou camerei. De asemenea, poți șterge camera dacă nu mai ai nevoie de ea.
- Nume încăpere: Redenumește camera.
- Fundal: Schimbă fundalul camerei.
- Eliminare cameră: Șterge camera. Dispozitivele din cameră nu vor fi șterse, ci vor rămâne în locație.
Dacă ai configurat din greșeală dispozitivul tău inteligent Samsung într-o locație SmartThings greșită, poți muta dispozitivul într-o locație nouă fără a-l elimina complet din aplicație.
Observație: Acest lucru nu va funcționa pentru dispozitivele conectate la cloud sau la hub. În plus, trebuie să fie un dispozitiv Samsung.
Vă mulţumim pentru apreciere!
Vă rugăm să răspundeţi tuturor întrebărilor.